Interviu cu arhitectul Bogdan Drig

Într-o după-amiază, vara, în Arad ajung pe strada Episcopiei nr. 3, lângă maternitate. Mă întâmpină Bogdan Drig, arhitect de profesie. Intrăm într-un birou spaţios, la adăpost de căldura de afară. În spatele fiecărei uşi se află o poveste, eram curioasă să o aflu pe-a sa, mai ales că internetul nu fusese prea generos cu detalii despre cine şi cum este arhitectul. Câteva luni mai târziu ne-am întâlnit la Ambasada. Cu umor rafinat și cu spirit realist, Bogdan Drig mi-a povestit…

casa-i-02(Casa I., Arad)

… despre Arhitectură şi compromisuri.

N-am făcut niciodată prostituţie profesională. Poate că mi-am permis pentru că n-am avut copii. Totuşi, n-aş putea să-mi judec niciodată colegii care fac compromisuri din când în când. Le spun acest lucru şi stagiarilor, „nu ştii niciodată ce l-a împins pe acel om să facă acea lucrare”. Dacă unchiul ţi-e bolnav, mama ţi-e bolnavă sau fratele şi ai nevoie de medicamente care costa 1000 – 2000 de euro, iar tu proiectezi o casă, maxim două pe an…. .Tragi singură concluziile.

Casa S(Casa S., Arad)

… despre tipurile de arhitectură.

Sunt două tipuri de arhitectură: arhitectura pe care o practici ca să îţi câştigi o pâine, și celălalt tip de arhitectură care este, de fapt, felul în care clădeşti lumea, cum vrei tu să o vezi.  Ambele sunt corecte. Dacă cea din urmă nu este neapărat de supravieţuire, cealaltă arhitectură ar trebui să fie septică. Fiind o arhitectură septică, corectează, este o arhitectură corectă.

birouri-a(Clădiri de birouri de pe strada Buşteni, Arad)

…despre design şi arhitectură.

Designul de interior trebuie să slujească arhitectura, arhitectura trebuie să slujească urbanismul, urbanismul societatea, societatea populează spaţiile şi atunci e ca un cerc.

birouri-b(clădire de birouri, Arad)

…și despre omul Bogdan Drig

Cum te vezi tu?

Nebun. În primul rând din cauza activităţii neîncetate, a lipsei somnului. E nebunie. Nu ştiu dacă e bine.

Cum a fost copilăria ta?

Locuiam în centrul oraşului, lângă primărie. Casa în care am copilărit era un kitch de casă. Un amalgam de limbaje arhitecturale. Unii o vedeau frumoasă. Eu eram talentat la desen dar nu m-am dus să studiez pictura. Cumva m-am gândit că ai mei ar înţelege mai bine dacă le-aş spune că vreau să mă fac arhitect. Tatăl meu este inginer constructor şi într-o zi le-am zis că m-am hotărât să dau la arhitectură. Nu ştiu, poate că eram într-o etapă când înţelegeam eu oraşul. Când i-am spus mamei mele ea a răspuns retoric: Ce facem cu băiatul ăsta? Ce vrei Bogdane?!, să fii un ratat toată viaţa, să n-ai un ban în buzunar? N-am ştiut ce să răspund atunci. Şi probabil dintr-un gest de revoltă m-am şi decis.

Am făcut liceul la Moise-Nicoară, la mate – fizică. Liceu de olimpici. A fost un chin. Coşmarurile mele erau tezele la chimie, fizică.

arh Bogdan Drig cu familia sa(Bogdan Drig alături de părinţii şi fratele său mai mare )

Erai bun la învăţătură?

În generală aveam media 10, dar când am ajuns în liceu şi am conştientizat că nu trebuie să arăt neapărat carnetul de note părinților mei, am făcut ce am vrut. Totuşi, la început aveam note bune. Proveneam dintr-o familie care nu accepta eşecul. Pe vremea aceea dacă rămâneai corigent la ceva era mult mai complicat, într-o posibilă astfel de situație, părinţii mei chiar ar fi putut să facă infarct.

Perioada liceului a fost cea mai frumoasă. Ajungeam acasă doar noaptea când veneam să mă culc. Revoluţia pe mine m-a prins într-a 10-a. Aşa am scăpat mai uşor de treapta de la liceu. Trebuia să dau treapta a doua, trecuse luna decembrie, trebuia să dau examenul în libertate, în ’90. Şi n-am învăţat absolut nimic. În ziua examenului, chiar la Moise Nicoară, unde de obicei erau 20 pe un loc, la treapta a doua nu a mai fost concurenţă. Am avut un noroc extraordinar.

Te-ai transformat în adolescentul rebel?

În clasa a 11-a am vrut să plec în Franţa. Pe colegul meu de bancă l-am combinat cu o fată care îl avea pe tatăl ei acolo şi m-am gândit că poate plecăm toţi împreună. Nu aveam rude în Franța, nu cunoșteam pe nimeni. Plănuiam să fac portrete ca să am din ce să trăiesc.

Ai câştigat vreodată ceva din portrete?

Da, am vândut colegilor. Le desenam foarte bine, deja la vârsta aceea câştigam câţiva bani din portretele pe care le făceam. Şi din cărţile mamei, câteva ediţii Princeps. (râde) Da. Desenam portrete, caricaturi, fetele cumpărau grafică (vaze şi flori), iar unii băieţi doreau să le pictez tot felul de imagini pe motociclete.

Ce alte talente artistice mai aveai?

Daaa, la chitară. Da, indiferent cât de talentat eram sau nu, eu credeam că voi fi un nou Kurt Cobain.  Cântam tot timpul.

Primul an de facultate cum a fost?

În primul an mi-a plăcut, am fost cuminte. Veneam după o perioadă lungă de revoltă adolescentină. Voiam să înţeleg ceva din ce se întâmplă în jurul meu. Dupa aceea mi-a trecut seriozitatea. În al doilea an am regretat că am ales arhitectura. Am vrut să mă transfer la grafică.

Cum a apărut primul proiect?

Eram la şcoală şi lucram într-un birou de arhitectură. Am lucrat 3 ani ca ucenic. În birou făceam lucrările de creativitate, însă proiectele biroului erau, în general, birocratice, PUZ-uri, spre exemplu. Însă primul client l-am primit prin intermediul unei foste prietene de-ale mele, imediat după facultate. A doua ofertă care mi s-a făcut, am refuzat-o… lucram la prima mea casă şi la timpul acela a venit la mine un ţigan în biroul beneficiarului şi am fost prezentat: „Uite arhitectul meu” (pentru că era la modă să fim ai cuiva, eu eram brelocul nu-ştiu-cui), iar ţiganul îmi spune: „Şefu’, numa’ bine că te-am găsit. Am văzut eu o casă în Franţa şi vreau să o fac”. Mi-a dat o poză şi mi-a arătat un castel de pe Valea Loarei. Mi-a oferit 10.000 de mărci. Pe vremea aceea cu 15.000 de mărci îţi luai apartament. N-am acceptat. Nu mi-a părut rău pentru că ştiam că n-aş putea să  fac niciodată aşa ceva.

Eram şi angajat atunci şi aveam un salariu minim pe economie pe care nici nu îl prea primeam la timp.

Cât era salariul minim pe economie?

Cred că era 300.000 de lei. Aveam maşină, cumpărasem Dacia de la tatăl meu, dar n-aveam bani de benzină.

Te crezi bătrân sufletește..

Nu la modul că sunt bătrânul pensionar. Simt că dacă avem mai multe vieți, eu sunt la una înaintată.

Se spune că eşti arogant.

Că sunt Regele aroganților. Evident că nu, sunt mai degrabă neadaptat și timid. Aș fi vrut să devin arogant.

De ce?

Pentru că dacă nu ești, toată lumea profită de tine. Aş avea mai mult de câștigat pentru mine. Ar fi mai multe lucruri bune care s-ar spune despre mine. (zâmbește) E cazul să devin, la vârsta asta…

Ce legătură are vârsta?

Pentru că vreau să am o viață frumoasă în continuare și pentru asta ai nevoie să câștigi în aroganță să te poți detașa de neghiobii. Am nevoie să fiu arogant ca să fiu imun la nemernicii. Și pentru asta e nevoie să fii arogant.

Ai fost unul dintre membrii juriului din cadrul Bienalelor de arhitectură din Timișoara. Ce importanță au premiile?

Unii văd premiile ca pe o încoronare. Eu le vad ca pe o confirmare.

De ce?

Pentru că orice ființă are nevoie de confirmare pe planeta asta. Premiile asta înseamnă. Totuși nu ai neapărat o nevoie constantă de confirmare, dar în viață vin momente de nesiguranță financiară, economică iar atunci încrederea îți este zdruncinată…. ai nevoie de premii ca să știi că ai făcut ceva bun.

Îţi place ce ai devenit?

Încă nu am devenit nimic ca să îmi placă sau să nu-mi placă. Încă nu sunt un Devenit, nu sunt o concluzie de om, încă se formează concluzia….

Cum ai vrea sa devii?

Un om echilibrat. Prin “echilibrat” înțeleg înțelepciune. Mă refer la liniște, echilibrul interior.

************

Nume şi prenume: Bogdan George Drig

Locul şi data naşterii: Arad, 26 septembrie 1973

A fost finalist în concursuri naţionale şi internaţionale de arhitectură.

Arhitectul este cunoscut pentru lucrările sale din Arad, Timiş, Bucureşti, Cluj, Braşov sau Argeş unde a proiectat locuinţe colective, cartiere, case, hoteluri, clădiri de birouri. Printre lucrările sale se află: Sala Dacia, Sala Parc şi Hotelul din Centrul de evenimente şi conferinţe Lux Divina Braşov,  Arad Plaza, Burgeois Residence, Cartierul Ana Ipătescu, o parte din cartierul ARED de la UTA, Cartierul Tei din Arad, ş.a.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *