Interviu cu designerul Ştefan Lazăr

Pe Ştefan Lazăr l-am cunoscut în urmă cu trei ani. L-am sunat într-o după amiază, când i-am cerut să facem o ştire despre un birou amenajat de el şi echipa sa, Ezzo Design. Mi s-a părut un proiect ieşit din tipar, care ar putea ajunge direct la ştirile de la ora 19.00, pe postul naţional. La câteva ore, am aflat că alt reporter mi-o luase înainte cu subiectul. Nu mai puteam realiza ştirea. A fost doar o întâmplare, dintr-un şir lung de evenimente care au urmat după aceea. Doi ani mai târziu, am aflat despre un alt proiect de-al său. Ştefan cunoaştea interesul jurnalistic pentru inedit, aşa că în e-mailul pe care mi l-a trimis, descopăr ceva senzaţional: aş putea să te îmbrobodesc şi să-ţi spun că avem două fotolii şi o canapea din piele de amazoană, dar mi-e teamă să nu vii doar sã o mângâi”. Mi-am făcut o mie de idei. Cât de exotică să fie amenajarea?!  Mai ales că era vorba despre o bărbierie în care acesta spunea că femeile pot să privească doar de pe geam, n-au voie să intre…. .  

…dar aşa este Ştefan Lazăr, mereu surprinzător, tot timpul, Altfel.

imgl1019 imgl1012

Care este povestea primei rezervaţii pentru bărbaţi din Timişoara?

Probabil este un fetiş de-al meu. Cu toate că nu mă încadrez în genul ăla de bărbaţi care toată ziua sunt la 4 ace şi arată impecabil (am încercat şi nu mă prinde), îmi plac simbolurile bărbăteşti. Frizeria sau bărbieria este un mic templu. Pe vremea când eram de-un cot, bunicul meu avea ritualul de a merge aproape săptămânal la frizerie. Cel mai des se bărbierea, dar nu cred că mergea acolo doar pentru asta. Mergea să joace table, să facă politică, să facă pentru câteva minute ceva ce părea să fie numai al lui. Acolo oamenii păreau că merg doar ca, pentru puţin timp, să nu mai fie nici angajaţi, nici soţi, nici părinţi. Mergeau să fie Ei, mergeau să fie egoişti. Îmi place să discut pe subiectul ăsta şi cred că dacă aş continua ai fi nevoită să faci un articol în seriale, doar din cauza acestei întrebări.
Am să formulez un alt răspuns. Îmi plac bărbaţii. Am crescut într-o perioadă în care tatăl, bunicul şi aparent toţi bărbaţii din jurul meu aveau lumea pe umeri. Ei protejau familia, ei susţineau economia ţării, ei făceau ca lucrurile să funcţioneze într-o gospodărie. De mic am fost fascinat de “puterea bărbatului”. Cuvinte precum cinste, fermitate, onoare, credeam că au fost născocite pentru a-i putea descrie mai bine pe bărbaţi. Cu timpul mi-au dispărut din vizor aceşti bărbaţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu i-am prea mai văzut.
Îmi este dor de ei cum îmi este dor de Moş Crăciun şi am să fiu sincer. Nu cred că oamenii ăştia nu au existat cum nu cred că Moş Crăciun a încetat să mai existe în clipa când ne-am maturizat. Atâta timp cât crezi – ei există şi merită să faci eforturi, să fii mai aproape de ceea ce crezi.  …… bla, bla, bla Barbershop.

Barbers

Astăzi copiii sunt conectați foarte mult la rețelele sociale, joacă FIFA pe calculator, mai mult decât joacă fotbal în fața blocului. Tu ce sport preferai când erai mic?

Nu am găsit cu uşurinţă un sport de care să mă ţin. Am încercat multe: înot, atletism, basketball, tenis, lupte greco-romane :), schi şi lista poate continua. Nu sunt o fire competitivă. Nu mă motivează podiumul.
În cele din urmă mi-am găsit locul în turismul sportiv şi orientarea turistică. Aici am rămas câţiva ani buni şi întâmplarea face că am ajuns şi pe podium la competiţii naţionale, dar nu cred că aceste rezultate au aparut din spirit sportiv.

fullsizerender_1(Ştefan Lazăr, în copilărie)

Ce însemna turismul sportiv pentru tine?

Pentru mine turismul sportiv era un stil de viaţă, competiţia era ceva secundar.

În sportul ăsta iţi pui rucksac în spate şi mergi pe munte, te strângi în jurul focului cu prieteni vechi şi prieteni noi. Cânţi, montezi şi demontezi corturi, ai şansa să ajuţi fetele la greu şi când ajungi în bivuac, ele se vor revanşa faţă de tine :). Întinzi mâna să ajuţi un prieten şi ţi se întinde mâna. Creşte încrederea între oameni, creşte respectul şi grija faţă de membrii unei echipe.

Stefan Lazar

Acum este generaţia Facebook şi Instagram. Tu cărei generații ai aparținut?

Pfff…. Nu-mi dau seama. Nu simt că mă pot identifica cu vreuna dintre aceste generaţii.
Cred că sunt generaţia Xnet sau X-Generation.
Poate mă regăseşti dacă îţi dau două indicii: Alcatel one touch Easy sau Ericsson T20.

Stefan Lazar

Care este prima amintire care îți vine în minte atunci când te gândești la copilăria ta?

Oooooo, am copilărit {îmi dau seama acum că voi raspunde cu nişte cuvinte care se prea poate să nu înseamne mare lucru pentru alţii, dar, doar de dragul călatoriei în timp am să le rostesc}. Încep cu perioada copilăriei în:
– Piteşti, într-o curte cu un nuc mare, un mic iaz plin de nuferi, acompaniat de un dalmaţian ce-mi era loial şi mă însoţea oriunde în curtea noastră de oraş. Pentru o perioadă scurtă am avut şi două capre şi ceva nutrii. Ştiu, nu sunt chiar animalele de companie la care te aştepţi în mod normal.
– Am copilărit la Scorniceşti, unde alergam pe dealuri şi mă cocoţam în copaci pentru a aduna ouă de coţofană, nu ştiu ce făceam cu ele, dar mă fascinau. Aveam un loc de joacă ce se deschidea pe o rază de mai bine de 3 km. Pe vremea aia toată lumea muncea, iar eu eram în vacanţă. Umblam mult şi îmi amintesc că purtam o pereche de ochelari cu rame groase. Arătam haios, slab şi cu ochelari. Mi se spunea  Paganel – poreclit aşa după unul dintre eroii principali din romanul lui Jules Verne, “Copiii căpitanului Grant”, şi cred că acest personaj a mai dat naştere uni alt Paganel din “Aventurile echipajului Val-Vîrtej” ce era o serie TV pentru copii realizată de Televiziunea Română între anii 1960-1970. Este primul serial TV românesc.
– Apoi am mai copilărit la Călineşti (da, ştiu, cam plin de localităţi ce au “eşti” la final). Aşa a fost copilăria mea. Aici îmi amintesc de plimbările lungi de vară, kilometri buni până la Argeş şi înapoi. Mergeam “la baie”, la scăldat. Amintirile de aici sunt puţin mai apropiate de adolescenţă. Se leagă de vacanţele de vară şi micile golănii aferente. Mi-amintesc că într-o toamnă am incendiat un deal pentru pentru că am văzut că “se face”. N-am făcut pagubă, dar am speriat câţiva oameni. Dealul ăsta, al meu, era lângă sat.

– Am avut o vară sau două lângă Bucureşti, la Bolintin Vale. Aici am avut, poate, cea mai creativă vacanţă din copilăria mea. Aici am mers la prins peştele cu mâna, am mers cu mopedul. Gazda noastră avea un butoi de lemn pe terasă. Într-o zi am scris pe el cu vopsea neagră: TNT. Aici am făcut cea mai faină sperietoare de ciori şi am făcut cunoştinţă cu pockerul pe miză – miza fiind boabele de fasole. Destul de repede ne-am dat seama că avem nevoie de mai multe specii de fasole ca să putem da jetoanelor noastre mai multe valori, aşa că am plecat prin sat, la furat de fasole, să căutăm specii noi cu boabe colorate şi pătate şi soiuri mai mari şi cu boabe mici. Tot atunci am aflat că fiola de algocalmin aruncată în foc, explodează. Aşa că într-o seară, când adulţii ne-au trimis la culcare le-am lăsat câteva fiole în foc. Încă mă mai gândesc că am avut noroc chior, că nu le-au sărit în faţă cioburi din fiole.
– Mai am vacanţele de la Delta Dunarii. Aici este o poveste delicioasă cu somnii proaspeţi aduşi de pescarii familiei mele, dar nu mă voi pune să o povestesc acum.
– Apoi au urmat vacanţele de Salatrucu – Argeş. Undeva în munţi, alături de prieteni de care m-am legat pe viaţă. La Salatrucu am învăţat să conduc tractorul, să fac “snowblanism” (ştiu că vouă nu vă spune nimic, noi am inventat sportul ăsta şi tot noi l-am “îngropat” nu a fost cea mai de succes invenţie a noastră). Am demontat skateboard-uri, am păstrat doar plăcile şi ne dădeam pe zăpadă cu ele, fără a fi ataşate, legate de picioare.

Oooo, am avut o copilarie extraordinară şi cred eu, totul vine de la faptul că am avut libertate. Părinţii mei mi-au dat voie să explorez. Asta-mi doresc şi de la mine. Să am puterea asta. Să le dau copiilor mei libertatea şi oportunitatea de a învăţa pe propria lor piele. (Dacă nu o să fac asta şi Doamne fereşte!, ajung să citească interviul tău, or să-mi scoată ochii mai târziu. Or să-mi spună: uite ce zici aici în 2017 ….. şi acum? ce s-a întâmplat cu tine? Te-ai ramolit?)

Stefan

Stefan

Cum ai ajuns la Timișoara?

La 23:23 pleca acceleratul din Piteşti cu destinaţia Timişoara. Circula cam toată noaptea. Prima dată am venit pentru o evaluare ce urma să mi-o facă un profesor de la Universitatea de Vest. Urma să-mi spună dacă am pachetul potrivit pentru a trece de admiterea la Facultatea de Artă. Cu toate că am fost atenţionat că nu am ce-mi trebuie pentru Timişoara, am hotărât să-mi încerc norocul.

Deci, Motivul calatoriei? – STUDIILE. Mai târziu, prin anul 3 sau 4, s-a scos trenul respectiv şi de-aia nu m-am mai întors acasă.
Trebuia să schimb la Craiova şi legatura era la o diferenţă de 3 ore, NOAPTEA. Am colegi care s-au întors în oraşul natal, eu n-am putut.

De ce?
Ai fost vreodată noaptea în gară la Craiova?
…. nici covrigăria nu mai există.

Şi totul avea să prindă un contur frumos după studii. În urmă cu 10 ani ai fondat Ezzo. Ce înseamnă proiectul Ezzo Design pentru tine?

ezzo-design(Echipa Ezzo: Izabela Feher, Larisa Pantea, Eric Kerti, Alex Starc, Valentin Popescu, Ştefan Lazăr.)

Prima familie a cărei bază am pus-o eu.
Astăzi aş spune că Ezzo, pentru mine, este deopotrivă o mare bucurie şi o mare teamă.
“Bucuria” sub toate formele ei este combustibilul care face ca tot ceea ce înseamnă Ezzo Design să aibă o continuitate. La bază suntem artişti şi după cum bine ştii, artiştii nu au bani să îşi pună în operă ceea ce imaginaţia lor le pune la dispoziţie. Când eşti designer de interior, ai şansa să pui în practică anuminte idei, şi aceste idei sunt susţinute, financiar, de beneficiari, iar la final totul se transformă în bucurie. Se transformă în fericire, împlinire. Cu asta pot merge mai departe. Teama ar veni din retoricele ce se găsesc în fiecare om. “Oare” întotdeauna forţează balanţele.
Când înfiinţezi o firmă, nu există o reţetă pe baza căreia să îi proiectezi fundaţia. Din când în când ne mai punem întrebări “de rezistenţă”. 🙂

e-spres-oh-2[e-spres-oh] office in Timisoara

Cât de grea este activitatea de designer de interior?

Câteodată este şi greu, dar vezi tu, ceea ce eu consider greu nu-i valabil pentru toată lumea. Poate pentru mine greu este să  fac 100 de abdomene, să cânt la un instrument sau să mângâi un Bichon Maltese. Pentru alţii nu-i la fel, şi invers.
Haha, mi-am amintit o vorbă bună, dar mă tem că îşi trage originile din ceva folclor “de cartier” sau, ca să-mi fie cu iertare să-i zicem “folclor de şantier”. LA TOŢI NI-I GREU, DAR NU LA FEL

…… Ştii că pe şantiere băieţii îşi pun telefonul mobil într-un pahar sau într-o sticlă de plastic tăiată. Dau drumul la muzică şi uite aşa au atmosferă de lucru. Telefonul are acustica amplificatată. Se prea poate să fi auzit ceva melodie.

Cupio

Cum ai construit brandul Ezzo Design? Care este povestea voastră?

N-am construit un brand. Cu toate că ştiu ce presupune noţiunea de brand, îmi place să cred că mi-am consumat energia pentru a construi un mod de lucru, o viziune. Am construit pas cu pas un produs, un serviciu ce eu nu l-am regăsit pe piaţă în ziua în care am început această activitate. Mi-au trebuit ani buni să şlefuiesc acest serviciu.
Acum, legat de birou, am să îţi spun un secret. NU cred că am ajuns la acel stadiu. Biroul nostru încă nu l-am “construit”. O să vină şi ziua aia şi atunci, te rog, să nu mă uiţi cu întrebarea “care este povestea biroului?”

jazzissimo-lounge-ezzo-design-timisoara-02(Jazzissimo Lounge – Timişoara)

De unde vine numele?

Haha, mă voi strădui să spun povestea pe scurt.
Cuvântul, în sine nu are o semnificaţie. Nu sunt iniţialele unor nume sau ale unui concept pompos precum “European Zvonuri und Zarzavaturi Office”. Am căutat de la bun început un cuvânt fără semnificaţie în limba română…., sau internaţională. Trebuia să am libertatea să îi dau eu o semnificaţie şi în procesul ăsta n-aş fi vrut să mă întâlnesc cu obstacole de înregistrare sau interpretare.

Am vrut să fie un cuvânt scurt, cu trei sau patru litere, cu rezonanţă şi uşor de reţinut. Am încercat multe combinaţii, dar la un moment m-am axat pe combinaţii care au literele Z şi G, pentru că eu cred că sunt litere cu o anatomie frumoasă, însă combinaţia lor nu s-a demonstrat a fi cea mai fericită aşa că am ajuns la a combina literele Z şi Z. Daaar, am primit întrebări de genul: “Ai pornit de la Enzo Ferrari? Seamănă prea mult cu Mezzo”. Mulţi cred că este un nume italienesc şi îi schimbă accentul (nu mă deranjază. Italia este o ţară frumoasă şi noi îi datorăm mult, în principal, când vine vorba de frumos). Am luat-o ca pe un compliment. Poate şi în minţile altora “ezzo” semnifică ceva frumos.  industrial-bar-design-in-romania-7(D’arc Timişoara)

Colegii de birou spun că ești un „mediator”. De ce crezi că spun asta?

Da’ ce ştiu ei?
Ar spune ei de bine orice că doar sunt şeful lor, dar nu-i adevărat. Eu nu sunt şeful nimănui. Am colegi, noi suntem egali, dar cu responsabilităţi diferite şi câteaodata cuvântul meu este mai greu că am experienţă mai multă. Am riscuri mai mari, barba mai lungă sau pur şi simplu pentru că în unele situaţii cel mai bine este să zică aşa ca mine, şi să facă aşa cum vor ei.
MediaTooor?? poate pentru că nu-mi plac conflictele.

eclectico-apartament-premiat-cu-elle-design-awards(Eclectico apartament, premiat cu Elle Decoration Romanian Design Award)

*****

Ştefan Lazăr s-a născut în Piteşti, în data de 17 februarie 1980. A urmat cursurile Facultăţii de Arte din Timişoara, oraş în care s-a stabilit. În anul 2007 a fondat unul dintre primele birouri de design interior din Timişoara – Ezzo Design.

Printre referinţele sale se numără: [e-spres-oh] – birou de it din Timişoara, Jazzissimo Lounge din Bastionul Therezia, localul D’arc, Barbers Shop – Tuns, Ras, Fercheş, localul Cheers,magazinul Cupio, hoteluri: Hotel Ibis Styles din Arad, Hotel President, din Băile Felix, ansambluri rezidenţiale, între care: Nordic Residence Park, Rivendelle Residence, ambele din Timişoara, locuinţe private, clinici de stomatologie din Timişoara, Botoşani, Piteşti, Sibiu, Arad şi Bucureşti. Biroul de design a primit premiul Isign Awards Noblesse în anul 2012, 2013, 2014, iar în anul 2015 a fost decernat cu premiul Elle Decoration Romanian Design Award.

 

 

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *